Sfânta Liturghie în ziua hramului, Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie 2018)
Sărbătoarea hramului bisericii este o bucurie pentru întreaga parohie. Sf. Arhangheli care ocrotesc sf. biserică au fost cinstiți prin activități social-filantropice care să îi facă pe credincioși să îi simtă mai aproape de sufletele lor.
La vecernia hramului, au fost prezenți preoți din Cercul misionar nr. 3, credincioși și copii. Dintre aceștia, copii din grupa de cateheză a bisericii care s-au implicat în Concursul național Cultural-Artistic ”Unirea – libertate și unitate”, inițiat de Patriarhia Română, au primit dulciuri și o diplomă intitulată ”Prietenii Îngerilor”. Menționăm că portofoliul realizat de aceșția s-a intitulat ”Unirea prin inima copiilor” și s-a clasat pe locul I la nivelul Protoieriei Brăila și mai apoi locul I la nivelul județului Brăila, copiii fiind premiați de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian în data de 26.04.2018. Lucrarea copiilor a fost premiată și la hramul Catedralei Patriarhale din data de 21 mai, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Au primit dulciuri și alți copii din parohie, pentru aceștia fiind pregătite 50 de pachete.
În ziua hramului, 8.11.2018, după Sf. Liturghie, credincioșii prezenți au primit pachete în caserolă – 400 de pachete, conținând: pulpe, cașcaval, fructe și dulciuri.
Valoarea totală a darurilor oferite cu ocazia hramului bisericii este de 4326 lei.
A doua zi, s-a săvârșit Sf. Liturghie și parastasul pentru ctitorii bisericii.
pr. Victor Țugui