Prezentarea parohiei

Linkuri

Trafic

Flag Counter

Ziua Națională a Lecturii sărbătorită pe 15 februarie a reunit o serie de evenimente organizate de Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila. Între acestea se numără activitatea ,,Lecturi cu lipici pentru mari și pentru mici” care a fost coordonată din partea Bibliotecii de către doamna Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar.

Prima întâlnire cu acest prilej a avut loc mai devreme, pe data de 13 februarie 2022, duminică, la Parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. La sesiunea de lectură au participat preoții Țugui Victor și Duca Mihai împreună cu copiii din grupa de cateheză a parohiei. Am citit și am purtat discuții referitoare la importanța cititului în viața noastră, copiii primind sfaturi utile, dulciuri, semne de carte din partea Bibliotecii și cărți din partea Parohiei. În plus, copiii participanți la activitate și care nu erau încă înscriși la bibliotecă, au primit permise gratuite pe o perioadă de 5 ani.

Activitatea a continuat a doua zi, 14 februarie 2022, la Cantina Socială ,,Sfântul Vasile cel Mare” împreună cu copiii care provin din familii defavorizate, dar care se bucură de sprijinul parohiei. Sub coordonarea lucrătorului social Țugui Margareta, a preotului Duca Mihai și a bibliotecarei Camelia Aurelia Cherciu, copiii au fost antrenați într-o activitate deosebită. Aceștia au citit povestea "Motanul încălțat", au completat fișe de lectură și puzzle și am discutat despre cărțile copilăriei și frumusețea și bucuria pe care le aduc aduc în viața noastră.

Activitățile au fost mediatizate pe pagina de facebook și pe blogul Bibliotecii Județene.