De la suflet la suflet (decembrie 2022)
Cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului, cantina parohială a primit vizita mai multor școli din oraș: elevi, părinți și cadre didactice care le-au oferit daruri (alimente, fructe, dulciuri, îmbrăcăminte, cărți etc) copiilor asistați și familiilor acestora: Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza”, Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci” și Școala Gimnazială ”Fănuș Neagu”. Cu această din urmă școală și alte instituții culturale și școli din oraș, parohia și cantina desfășoară un proiect educațional județean intitulat ”Artă, cultură, umanitate în tradițiile românești”.