Atelierul de istoria artei religioase (18 octombrie 2018)
În data de 18.10.2018 copiii care servesc zilnic masa la Cantina socială „Sf. Vasile cel Mare” a Parohiei „Sf. Arhangheli” Brăila au participat, alături de alți elevi din oraș, la prima activitate din această toamnă a Atelierului de Istoria Artei Religioase, ce s-a desfășurat la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, sub coordonarea d-nei bibliotecar Cherciu Camelia. Această activitate a avut ca temă arta bizantină, copiii prezentând câteva cărți de referință din bibliografia temei: autor, titlu, editură, an de apariție, iar în partea a doua a activității, aceștia au executat lucrări pe sticlă – icoană bizantină – sau mozaic.