Prezentarea parohiei
Sfințirea bisericii
Duminica părinţilor şi copiilor (2 iunie 2019)
În data de 2 iunie 2019, prima duminică după 1 iunie (Ziua Internaţională a Copilului) care a fost denumită „Duminica părinţilor şi copiilor”, în parohia noastră au fost organizate următoarele activităţi: cei 6 băieți, care locuiesc în Apartamentul de tip familial „Crin” din oraș, au participat la Sfânta Liturghie, la finalul căreia fiecare a primit din partea bisericii obiecte de vestimentație (pantaloni trei sferturi, tricouri, papuci, șosete, șepci) și dulciuri. Acestora li s-au adaugat 30 de copii din parohie ai căror părinți sunt plecați în străinătate sau provin din familii sărace, cărora biserica le-a oferit tricouri și dulciuri.
Colț Alb (21 iunie 2019)
De curând a început vacanța, dar nouă, pe lângă joaca zilnică, ne place să mai și citim. Astfel, pe 21 iunie am realizat o incursiune în opera scriitorului Jack London, din care am selectat scrierea ”Colț Alb”. Mai întâi am lecturat câteva fragmente din carte, apoi am vizionat filmulețul cu ecranizarea cărții. Am rezolvat fișe de lucru, am colorat diverse desene, prin toate activitățile desfășurate, identificând mesajul textului, care vorbește despre prietenie, loialitate.
Înălțarea Domnului. Ziua Eroilor (5 iunie 2019)
În ajunul sărbătorii Înălțării Domnului la cer, am avut ocazia să descoperim mai multe informații despre această sărbătoare, despre importanța ei, despre cinstirea eroilor țării. Pentru aceasta, am vizionat filmulețe, materiale power-point, am cântat ”Imnul eroilor”, iar la final am colorat fișe pe tematica abordată.
Zestrea de la străbuni
În contextul ”Anului omagial al satului românesc”, în data de 16 mai 2019, copiii au descoperit cu bucurie frumuseți de suflet în câteva dintre tradițiile și meșteșugurile românești: împletitul coșurilor, sculptura în lemn, confecționarea cojoacelor etc. Mai întâi copiii au vizionat cu filmulețe cu aceste îndeletniciri, apoi au putut admira câteva obiecte tradiționale, iar în final au colorat fișe cu acestea.
Octavian Goga
Anul acesta, pe 7 mai, s-au împlinit 81 de ani de la moartea poetului Octavian Goga și astfel, copiii au avut ocazia de a cunoaște mai bine opera poetică a acestuia. În ”Anul omagial al satului românesc”, incursiunea în lirica lui Goga, le-a adus aproape de suflet chipul drag al ”Dascălului” și al ”Dăscăliței” și au putut asculta ”Graiul pâinii” și cum ”Răsună toaca” în zi de ”Sărbătoare”. Copiii au vizionat filmulețe, au lecturat textele poeziilor menționate și, în final, au realizat desene inspirate din acestea.
”SATUL ÎN SUFLET DE COPIL”
Având în vedere două realități, și anume că școala românească în strânsă legătură cu Biserica au contribuit la promovarea educaţiei copiilor şi a tinerilor de la sate, precum și faptul că satul românesc a creat şi a promovat valori culturale şi spirituale, Patriarhia Română a declarat anul 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari).
Pentru a sublinia și mai mult acest fapt, în decursul acestui an Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei a propus diferite manifestări culturale, dintre care Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”.
Acestei frumoase inițiative a răspuns și grupa de cateheză a parohiei ”Sfinții Arhangheli” din Brăila, care prin cei 30 de copii participanți și sub îndrumarea preotului paroh Țugui Victor, a realizat un proiect care și-a propus să redea ”Satul în suflet de copil”. Deși copiii implicați locuiesc în mediul urban, tema proiectului nu le-a creat dificultăți, ci, dimpotrivă, le-a oferit o minunată ocazie de a descoperi o lume frumoasă, pe care unii dintre ei o cunoșteau, în mod real, din plimbările la bunicii sau rudele de la țară sau pe care, alții, o întâlniseră ocazional, doar teoretic, în cărțile de literatură română, în muzee etc.