Prezentarea parohiei
Sfințirea bisericii
Hramul Bisericii Sf. Arhangheli (8 noiembrie 2019)
Ziua de hram sau de cinstire a ocrotitorului unei biserici reprezintă pentru credincioşi un eveniment de mare importanță. La cinstirea ocrotitorilor săi spirituali - Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica a desfășurat un program liturgic și cultural-misionar ce a cuprins următoarele slujbe:
În ajunul praznicului, 7.11.2019, începând cu ora 17.00, a avut loc vecernia cu litie, unde au participat alãturi de credincioşi preoţi din Cercul misionar nr. 3, în frunte cu pãrintele protopop Băncilă Mircea. Atunci au fost prezenți și copiii participanți la Proiectul catehetic național ”Hristos împărtășit copiilor”. Pentru implicarea lor deosebită în acest an la Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, organizat de Patriarhia Română, prin proiectul ”Satul în suflet de copil”, clasat pe locul I la nivelul județului Brăila, aceşti copii au fost evidențiați încă odată, alături de profesorii, colaboratorii și susținătorii proiectului. După vecernia hramului, cei 30 de copii, îmbrăcați în costume populare, au susținut un moment cultural-religios și au fost premiaţi cu diplome şi pachete cu dulciuri. Pe lângă acești copii, au primit daruri încă 40 de copii prezenți la slujba vecerniei.
A doua zi, în ziua hramului, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de cuvântul de învăţătură dedicat Sfinţilor Îngeri, iar la finalul slujbei credincioșii au primit pachete cu mâncare tradiţională, în total fiind pregătite 500 de pachete.
Atelier de istoria artei religioase (28 octombrie 2019)
În data de 28.10.2019 copiii au participat, alături de alți elevi din oraș, la prima activitate din acest an școlar a Atelierului de Istoria Artei Religioase, desfășurat la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, sub coordonarea d-nei bibliotecar Cherciu Camelia. Întâlnirea a debutat cu Cercul prieteniei, copiii având posibilitatea de a se cunoaște între ei, apoi au aflat câteva date despre începutul artei creștine. În etapa practică, copiii au lucrat din lut diverse obiecte, mai ales farfurioare, pe care le-au pictat cu simboluri creștine.
Atelier de toamna (17 octombrie 2019)
Fascinați de frumusețea anotimpului de toamnă, în data de 17.10.2019 copiii, reuniți în Atelierul toamnei, au ascultat cântece pe tema acestui anotimp și au confecționat diverse obiecte din frunze, hârtie colorată, creponată, pungi de hârtie etc. Din mânuțele lor au prins viață copăcei 3D, cutiuța toamnei și coronițe. La final, copiii au colorat diverse peisaje.
Ziua mondiala a animalelor (7 octombrie 2019)
Ziua Mondială a animalelor a fost marcată prin diverse activități care să dezvolte copiilor grija și prețuirea față de creația lui Dumnezeu: au citit despre câteva animale, au vizionat filmulețe, au rezolvat un rebus și fișe de lucru, iar în final au colorat o planșă cu animalul preferat.
Sf. Acoperamant al Maicii Domnului (1 octombrie 2019)
În data de 1.10.2019 copiii au desfășurat o activitate de cunoaștere a istoricului și semnificației uneia dintre sărbătorile Maicii Domnului – Sf. Acoperământ. După partea teoretică, copiii au putut reconstitui icoana sărbătorii din piesele unui puzzle, au explicat icoana, iar în final au rostit o rugăciune închinată Maicii Domnului.