Prezentarea parohiei
Sfințirea bisericii
La mulți ani, dragi copii! (1 iunie 2023)
Cu ocazia Zilei Internaționale a copiilor - 1 iunie 2023 – copiii de la Cantina parohială s-au bucurat de multe surprize și daruri special pregătite cu acest prilej. Ei au trăit o zi de neuitat în care s-au îmbinat activitățile recreative, jocurile și au primit dulciuri, mingii, jucării, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Dumnezeu să binecuvinteze toți copiii, să le dăruiască multă sănătate și să le umple sufletele de bucurii!
Programul social-filantropic eparhial ”Împreună de Sfintele Paști”
Parohia noastră a desfășurat acest program împreună cu centrul social parohial - Cantina ”Sfântul Vasile cel Mare”, în ziua de Sfintele Paști, după slujba celei de A doua Învieri, când a avut loc o agapă la care au luat parte bătrâni nevoiași, familii defavorizate cu mulți copii, precum și copii din grupa de cateheză a parohiei. Cu toții s-au bucurat de ouăle roșii, de alte produse tradiționale, de dulciuri și fructe, care au adus multă bucurie și mângâiere în această zi sfântă.
Programul social-filantropic eparhial ”Ne înnoim de Sfintele Paști”
Cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului, parohia noastră a derulat acest program în cadrul căruia, cu multă dragoste, au fost oferite numeroase daruri care să aducă bucurie și sprijin.
Astfel, 19 copii provenind din patru familii nevoiașe cu peste trei copii au primit articole de îmbrăcăminte, iar 25 de persoane vârstnice și bolnave din familii defavorizate cu mulți copii au primit pachete cu alimente pentru masa de Sfintele Paști.
Sărbătoarea Învierii Domnului în parohia Sf. Arhangheli
Hristos a înviat!
"Unde-ți este moarte, boldul?
Unde-ți este iadule, biruința?
Înviat-a Hristos! și tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos! și au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos! și se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos! și viața stăpânește.
Înviat-a Hristos! și niciun mort nu este în groapă; că Hristos
sculându-Se din morți, începătura celor adormiți S-a făcut."
(Sf. Ioan Gură de Aur)
Săptămâna Mare în parohia Sf. Arhangheli
"Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus. În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându le, Cel ce eşti necuprins. Ca un purtător de viaţă, ca un mai înfrumuseţător decât raiul, cu adevărat şi mai luminat decât orice cămară împărătească s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, Izvorul Învierii noastre."
Învierea Domnului în poezia românească (10 aprilie 2023)
Un grup de copii asistați de cantina parohială ”Sf. Vasile cel Mare” s-a bucurat de mesajul duhovnicesc din câteva poezii românești cu tematică pascală. Cu toții au fost captivați de frumusețea acestor poezii și au ascultat cu atenție lecturile ce transmiteau importanța sărbătorii Învierii Domnului. Pentru a completa experiența, copiii au urmărit cu interes filmulețele explicative și s-au implicat în rezolvarea fișelor de lucru, care i-au ajutat să își pună la încercare cunoștințele dobândite și să evidențieze semnificația acestei sărbători importante.