Linkuri

Aşezarea Brăilei păstrează încă urmele trecutului său între care se numără spectaculoasele subterane ale fostei cetăţi şi un foarte rar monument purtând în trecutul său un lung episod de istorie musulmană, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ce se apropie de patru secole de existenţă argumentată arheologic şi documentar.

„Zidită pe temeliile creştine ale osemintelor din cimitirul brăilean al secolului al XV-lea, durată pe rând de Mihail Viteazul şi alţi ctitori, devine vremelnic lăcaş de cult musulman, ca mai apoi să redevină ceea ce a fost şi este: biserica reprezentativă a ortodoxiei brăilene.”

Acest edificiu reprezentativ pentru spiritualitatea şi destinul portului dunărean – atât de râvnit şi atât de bogat încă de la începuturile sale - se află chiar în inima Brăilei de astăzi, în vechiul centru istoric al oraşului.

În anul 1595, când Mihai Viteazul eliberează Brăila ctitoreşte aici o biserică, semn al biruinţei sale, cum se obişnuia a se face în acea epocă.

Referitor la acest lăcaş de cult ortodox, Constantin C. Giurăscu spune: ”Nu putem preciza în ce cartier se află această biserică, ceea ce ştim este că o jumătate de secol, mai târziu, la 2 noiembrie 1644, locuitorii oraşului doreau să reclădească lăcaşul ajuns în stare rea, sau eventul, chiar dărâmat de turci când aceştia revin în cetate, după moartea Viteazului.”

Izvorul folosit de Constantin C. Giurăscu este cartea lui Muraviev „Legăturile Rusiei cu Răsăritul ortodox în afacerile bisericeşti” acelaşi menţionat şi de Ştefan Berechet care mai arăta citându-l pe Muraviev că: ”în aceiaşi vreme a sosit din oraşul Brăila, din Mănăstirea Sf. Nicolae, Mitropolitul Meletie, şi cu el Arhimandritul Ioanichie.”

Mitropolitul Meletie cu scrisori de recomandare din partea Patriarhului Partenie I, a domnitorului Matei Basarab, şi a fraţilor din mănăstirea Sfântului Nicolae din Brăila a mers să ceară ajutor pentru Mitropolia Proilaviei şi Mănăstirea Sfântului Nicolae de la ţarul Mihai Teodorovici.

Având data de 15 noiembrie 1644, scrisoarea de la mănăstirea Sf. Nicolae din Brăila îl înştiinţează pe ţar de greutăţile cu care se confruntă preoţii şi credincioşii din Brăila din cauza stăpânirii turceşti şi se plângeau că „în vremea voievodului Mihai au ars Biserica Sf. Nicolae şi mitropolia cea mică pe care au avut-o pentru credinţa neamului creştinesc.”

La 28 martie 1645, ţarul acordă mitropolitului Meletie ajutorul cerut.

Trecător prin Brăila, solul polon Fancisc Cazimir Wysocki remarcă cu oarecare surprindere în 1667: ”ne-am dus la Brăila, în Ţara Românească, la trei mile depărtare. Acolo ne-a primit un cadiu sau judecător turc, care fusese numit acum câţiva ani, în acel loc unde s-a şi clădit şi un mecet, desigur împotriva tratatelor.”

Această relatare are valoare istorică şi juridică arătând fără echivoc încălcarea tratatelor internaţionale de către Poartă, atunci când construieşte un mesdjid în oraşul aflat sub stăpânirea ei, rupt din teritoriul Ţării Româneşti.

Construcţia religioasă musulmană la care Wzsocki se referea, a fost ridicată poate chiar pe ruinele Mănăstirii Sf. Nicolae, aşa după cum o arata şi izvoarele arheologice a fost transformată temporar în Biserică ortodoxă, între anii 1808-1810 şi apoi definitiv în urma războiului ruso-turc din anii 1828-1829 şi a păcii de la Adrianopol-1829 odată cu eliberarea Brăilei de sub autoritatea otomană, din iniţiativa arhiducelui Mihai Pavlovici Romanov, şeful armatei ruseşti.

Marele duce Mihai Pavlovici Romanov, sub a cărui comandă se afla Brăila la 1828, a intervenit la episcopul de Buzău pentru transformarea casei de rugăciune turcească, în biserică creştină, hotărându-i hramul „Sf. Arhanghel Mihail”.

Dând curs cererii, prefectul judeţului I. Slătineanu, împreună cu familia, a construit altarul Bisericii aşa cum arăta şi în Pisania bisericii aflate pe frontispiciul edificiului:”

Sfinţirea s-a realizat la 8 martie 1831, în Duminica Ortodoxiei, de către Episcopului Buzăului şi de primul preot ortodox al bisericii, Părintele Ioan.

Un alt moment important a fost ziua de 19 martie 1836, când s-a primit darul făcut bisericii de Marele Duce Mihail. Darul consta dintr-un policandru de maden, cu 24 de lumânări, un rând de Minee, toate cărţile necesare serviciului divin şi o icoană de mărimea 60/80, reprezentându-l pe Sf. Arhanghel Mihail; icoana purta o frumoasă ferecătură din argint aurit, realizată într-un atelier din Rusia.

Localnicii mai numeau această biserică şi biserică Împărătească, iar slujbele se ţineau şi în limba rusă ca şi în limba greacă şi bine-înţeles în limba română.

Simbol al oraşului, biserica este o prezenţă activă autoritară în viaţa localităţii. Astfel, ea organizează festivităţi legate de proclamarea Constituţiei la 18 iunie 1848, eveniment la care au participat toate oficialităţile şi consulii Prusiei, Greciei şi Austriei, rezidenţi în oraş.

În anul 1858 biserica, în pericol a se ruina s-a închis pentru a fi dărâmată; enoriaşii au cerut însă de la guvernare repararea lăcaşului. În consecinţă, în anul 1862, epitropii bisericii văzând că poporul suferă, dar ţinând cont şi de resursele reduse, astfel că “n-are Sfânta biserică de a se face toate din nou”, au recurs la o soluţie de compromis prelungind-o cu şapte metri spre vest.

De altfel, clădirea de plan dreptunghiular tip sală mai trecuse printr-o modificare atunci când fusese adaptată cultului ortodox, în 1831, prin adăugarea unei ample abside de formă semicirculară spre est şi a unui pronaos în partea de vest, construite din cărămidă arsă, după planul arhitecţilor ruşi. Se pare că atunci s-au înlocuit ferestrele înguste şi suprapuse pe laturile de nord şi sud, cu ferestre largi, rotunjite la partea superioară. În intervenţia din 1862 când biserica a fost alungită spre vest cu aproximativ 7 metri s-au realizat ferestre similare cu cele existente pe laturile de nord şi sud. Sensul general al spaţiului interior rămâne acelaşi, spaţiu unic; separarea are loc doar la nivel vizual şi este rezultatul suprapunerii cafasului peste pronaos.

În acest stadium se poate vorbi şi de manifestarea unei opţiuni stilistice în decoraţia arhitectonică. “Tratarea faţadelor, în special a faţadei de vest, face evidentă influenţa neoclasicismului, exprimată prin forma şi ancadramentul faţadei de vest”. Reparaţiile numeroase efectuate în timp nu au influenţat înfăţişarea monumentului, doar şarpantele părţii centrale a acoperişului din stejar au suferit adăugiri ulterioare.

Datorită fragilităţii zidului de cărămidă nearsă al vechiului lăcaş şi a terenului foarte prost de fundare, biserica suferă o importantă reparaţie în anul 1922, când zidul a fost înlocuit parţial cu cărămidă presată. În temeiul autorizaţiilor emise de comuna Brăila, de Episcopia Buzăului şi de Comisia Monumentelor Istorice, în 1922 biserica Sf. Arhangheli s-a reparat aducându-o la vechea ei formă, pe cheltuiala familiei industriaşului Nedelcu Chercea.

La 11/ 24 ianuarie 1923, biserica a fost onorată cu înalta vizită a M.M.L.L.R.R. Regele Ferdinand I cu soţia sa Regina Maria, suverni iubiţi ai României Mari, însoţiţi de M. Sa Regina Marioara a Iugoslaviei şi de A. Sa R. Principele Nicolae, fii ai M.M.L.L. Regale, cu care ocaziune M.M.L.L. au admirat refacerea Sf. Biserici, cunoscând şi pe conducătorii bisericii.

Pe peretele din faţă de la intrarea bisericii s-a aşezat cu cheltuiala donatorului o placă comemorativă de marmură cu inscripţia următoare:

“În zilele de glorioasă Domnie a Făuritorilor României Mari M.S. Regele Ferdinand I şi soţia la M. Sa Regina Maria, această sfântă biserică cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, mărturie a trecutului Brăilei, despre tăria credinţei fiilor ei. Pe vremea Prefectului Slătineanu a fost desăvârşită complet ca biserică creştină ortodoxă şi sfinţită la 8 Martie 1831/Duminica Ortodoxiei de către delegatul Sfintei Episcopii a Buzăului. În curgerea vremii ajungând în ruină, din iniţiativa şi cu străduinţa noului preot paroh şi subprotoiereu, economul stavrofor Mihail A. Panait, cu epitropii Radu Răsvan şi Nae Garofoiu şi un comitet, în anii 1922-1924 a fost desăvârşit restaurată în vechea sa formă cu întreaga lor cheltuială şi dăruită cu bogate odoare, de către evlavioşii creştini Nedelcu P. Chercea, mare industriaş din Brăila, şi soţia sa Ana ca mulţumire către bunul Dumnezeu pentru ajutorul dat în războiul Întregirei Neamului Românesc şi pentru păstrarea credinţei strămoşeşti, zidind şi o nouă clopotniţă cu 2 clopote mari după planul întocmit de inginerul George Marinescu iar în ziua de 19 luna Octombrie anul 1924 a fost sfinţită sub Prea Sfinţitul D. D. Genadie Episcopul Eparhiei Buzăului, Prim Ministru al Ţării fiind Ioan I. C. Brătianu, Ministru al Cultelor şi Artelor Al. Lepădatu, Prefect al Judeţului Şerban Răducanu, Primar al oraşului Radu Portocală, Protoiereu al judeţului P.C. Economul stavrofor Ilie Oidicescu, care a săvârşit actul sfinţirii cu binecuvântarea Episcopului Eparhiat. Veşnică fie amintirea pioşilor ctitori.”(pietrar Dumitru S. Liritis).

Minaretul de zid al moscheii a fost înlocuit cu o clopotniţă de lemn în anii 1828-1829, chiar în timpul războiului ruso-turc, care a ars din noaptea de 1 iulie 1885, după care a fost construită alta din lemn, înlocuită la rândul ei, cu aprobarea Ministerului Cultelor, cu actuala clopotniţă de zid în stil românesc construită pe cheltuiala aceluiaşi Nedelcu Chercea, în 1923.

Din tunurile turceşti capturate de ruşi în bătălia de la cetatea Silistra s-au turnat, în Rusia trei clopote pentru biserică cu inscripţia: “Acest clopot făcutu-i-s-au din tunuri turceşi ce s-au luat de la cetatea Silistrei în atacul de la 1829, luna decembrie, de către biruitoarele Rusieneşti oştiri şi s-au hărăzit spre pomenire de Prea Puternicul a toatei Rusii, Împăratul Nicolae I la biserica cea nouă din Valachia unde se prăznuieşte hramul Sfântul Arhanghel Mihail, 1832. Maistor Grigore Federisev, Petersburg”. Iar pe cealaltă parte stau scrise următoarele rânduri: “Acest clopot, prin arderea clopotniţei, crăpându-se s-a returnat în zilele M.S. Regele României...”

Clopotele sparte la 1 iulie 1885 returnate de epitropie au fost luate de nemţi, ocupanţii oraşului Brăila, în 6 iunie 1917 pentru fabricarea de armament. Actualele două clopote sunt dăruite de ctitorii restauratori, Ana şi Nedelcu Chercea.

În 1935 s-a eliminate igrasia zidului, prin înlocuirea cărămizii şi prin practicarea la exterior a unui canal de aerisire. Din cauza tasării de teren, peretele de sud – vest s-a deplasat şi ca urmare în 1966-1967 s-a realizat o subzidire, pentru întărirea zidului.

Interesant este faptul că singura biserică din Brăila, în care se ţineau slujbe în limba greacă în 1863 era Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, cunoscută sub numele de Biserică Catedrală.

Nu se ştie cu certitudine cât timp a durat această stare, cert este faptul că singura Biserică Catedrală din Brăila era frecventată în mare parte de greci aceştia preferând să asculte Sfânta Liturghie în limba greacă: ”ca în consideraţie pentru grecii din Brăila, deprinşi a veni cei mai mulţi la Biserica Catedrală „Sfinţii Arhangheli”, astfel încât la 100 numai unul din popor adunat este român, iar ceilalţi toţi greci....”

În anul 1994, cu ocazia lucrărilor de restaurare şi consolidare a bisericii s-au realizat şi cercetările arheologice în zona ocupată de monument şi în măsura posibilului şi în interiorul edificiului.

Drept rezultat, au fost scoase la lumină o succesiune de complexe arheologice cu caracter de cult:

  • un cimitir creştin datat în sec. XV;

  • un edificiu legat de necropola creştină;

  • un edificiu de cult otoman ridicat probabil la începutul sec. XVIII.

Cel mai vechi nivel cronologic, datat în sec. XV, este reprezentat de o necropolă creştină. Legat de necropola creştină, a fost descoperită temelia de piatră a unui edificiu datat în secolul XV şi care poate să fie foarte probabil, o biserică creştină şi chiar a mănăstirii Sf.Nicolae ctitorită de Mihai Viteazul.

Prestigiul acestei biserici a atras şi oameni de cultură. Astfel, o personalitate remarcabilă - un clasic al muzicii corale româneşti - prof. Gh. Cucu, a fost prezent în serviciul religios ca tenor al bisericii Sf. Arhangheli, în perioada 1890-1894.

Certitudinea valorii culturale şi spirituale cu totul specială a Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a determinat inserarea monumentului în categoria celor de clasa A, conform listei monumentelor istorice din anul 1957, fapt care a salvat-o de la demolare în perioada regimului comunist; acestuia i se adaugă şi lupta preotului de pioasă amintire Alexandru Mateescu.

În prezent, Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, este recunoscută ca Monument istoric de valoare naţională şi universală.

Academicianul G. Oprescu, director al Institutului de Istoria Artei, atestă faptul că Biserica la care ne referim este unicul monument religios creştin din ţară în care s-au păstrat toate caracteristicile fostului lăcaş de cult musulman. H. Stănescu, specialist în monumente musulmane, afirmă că monumente istorice compatibile cu această Biserică nu se mai găsesc decât în fosta Iugoslavie şi Bulgaria.