Întru cinstirea Sf. Ierarh Nicolae - ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, în perioada 13 noiembrie – 4 decembrie a.c., elevii din școlile gimnaziale și tinerii de la liceele (colegiile naționale) din municipiu au fost invitați să participe la un concurs sub genericul ”Mărturii de educatori, învățători, preoți și copii de excepție în satul românesc”.

Concurenții au elaborat lucrări gen compunere sau eseu, ei fiind consiliați să cerceteze, să se documenteze și să evidențieze frumusețea satului românesc, în trecut și în prezent, tradiția și portul popular, unitatea de credință și de neam în țara noastră păstrată prin elevi de excepție, preoți, învățători, dascăli gospodari, precum și oameni vrednici ai satului românesc.

Liceenii de la Colegiul Economic ”Ion Ghica” din parohia noastră, sub îndrumarea profesorilor de religie au realizat eseurile conform metodologiei de concurs, iar în urma evaluării acestora, au fost selectate cele mai reușite 10 lucrări pentru a fi premiate la biserica parohială.

Acești 10 elevi au fost răsplătiți cu daruri în ziua de 6 decembrie a.c., în mod solemn, după Sfânta Liturghie, părintele paroh oferindu-le alături de diploma color realizată de Arhiepiscopia ”Dunării de Jos” cu acest prilej, și icoane și cărți de rugăciuni, în valoare de 375 de lei.