Prezentarea parohiei
Sfințirea bisericii
Ajutoare pentru tinerii orfani şi copiii nevoiaşi prin Centrul social „Sfântul Vasile cel Mare“ din Brăila
Întrucât în această lună se împlinesc 30 de ani de când Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt organizate multiple manifestările pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice menite a spori rugăciune, comuniunea şi solidaritate creştină între semeni în toate comunităţile din Eparhia Dunării de Jos.
Între aceste manifestări se numără şi activitatea social-filantropică de astăzi, 7 noiembrie 2022, organizată de Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din municipiul Brăila, pentru cei 35 de tineri orfani din cadrul Fundaţiei „Lumina“ din Brăila.
Activitatea a fost desfăşurată prin Centrul social „Sfântul Vasile cel Mare“ din cadrul acestei parohii brăilene, care, pe lângă masa caldă oferită zilnic pentru 30 de copii nevoiaşi din parohie, a dorit să ofere sprijin pentru tinerii orfani instituţionalizaţi în alte centre sociale.
Sărbătoarea hramului bisericii
Hramul bisericii noastre este întotdeauna un prilej de mare bucurie, dar și de conștientizare a darurilor primite de la Dumnezeu atât de parohia noastră, cât și de fiecare dintre noi. Și cum cea mai bună modalitate de a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile Lui revărsate peste noi este a dărui din ce am primit, parohia noastră s-a pregătit în mod special pentru aceasta.